Cum alegi o carte Fantasy buna
Ghidul cumparatorului
Desi in zilele noastre exista o sumedenie de modalitati in care iti poti petrece timpul liber, niciuna nu este la fel incitanta si elevata precum lectura. Pe langa relaxarea pe care o presupune, o carte poate fi punctul de pornire al unei aventuri de neuitat sau al unor lectii de viata importante, avand un rol dovedit in stimularea imaginatiei si a creativitatii.
Totusi, cele din categoria Fantasy exceleaza la aceste capitole, ele reprezentand proiectiile si prelungirile vietii reale intr-un univers fantastic si, paradoxal, extrem de veridic. Prin urmare, daca iti doresti sa evadezi chiar si pentru cateva ore intr-o astfel de lume, iata cum poti ajunge sa dai peste romanul potrivit.
Tema: reprezinta unul dintre cele mai importante aspecte, dat fiind faptul ca fiecare cititor are propriile gusturi si cauta intr-o carte un anumit element al vietii de zi cu zi. In principiu, operele Fantasy desemneaza, in acord cu acest parametru, mai multe categorii, dintre care reprezentative sunt: Epic, Sword and Sorcery, Dark, Mitic, Romantic, Realism magic.
In prima clasa sunt adunate toate romanele care fixeaza naratiunea intr-un univers in totalitate inventat, iar actiunea presupune riscuri majore: de pilda, intreaga lume este in pericol de a fi cucerita de rau. Asadar, povestea se desfasoara prin ciocnirea a doua tabere, decorul fiind unul fabulos, iar personajele exceptionale. Ilustrative pentru acest subgen sunt operele lui J. R. R. Tolkien.
Daca iti doresti un plus de magie, pentru ca imaginatia ta sa se plimbe libera printr-o lume in care orice este posibil, atunci potrivite ar fi operele din categoria Sword and Sorcery, care se concentreaza tocmai pe acest subiect. In acest sens, iti sugeram sa incerci seria “Harry Potter”.
Definite de elementele de groaza pronuntate si de prezenta unor personaje precum vampirii, romanele Dark Fantasy redau o atmosfera gotica, unde tu, ca cititor, vei trai cele mai intense emotii. Cu toate acestea, nu iti recomandam sa incepi o astfel de carte daca nu te stii capabil sa faci fata unor aparitii si intamplari stranii, ci, mai degraba, ai opta pentru una din categoria Mitic, dat fiind faptul ca decorul este mai luminos, iar actiunea se petrece intr-un timp indepartat, innodandu-se pe alocuri cu legendele lumii, fie ele celtice, asiatice ori dintr-o alta zona geografica.
Populare, de asemenea, in randul cititorilor sunt romanele Fantasy care trateaza drept subiect dragostea, intamplarile avand ca protagonisti doua fiinte care se iubesc si care trebuie sa treaca anumite obstacole pentru a fi impreuna. Sunt incarcate cu numeroase precizari psihologice si presarate cu analize minutioase, precum si cu dialoguri incitante.
Nu in ultimul rand, celor care vor sa se relaxeze in mijlocul unei realitati – care este descrisa cu lux de amanunte si dintr-o perspectiva pur rationala – unde supranaturalul se insinueaza, rezultand o imagine ambigua, le indicam cunoscutele opere ale lui Gabriel García Márquez, Jorge Luis Borges sau Salman Rushdie. Acestea te vor impinge sa meditezi asupra unor chestiuni esentiale, asa cum sunt viata si moartea.
Limba: in care citesti o asemenea carte influenteaza decisiv experienta lecturii, mai ales daca traducerea nu este tocmai reusita. De altfel, chiar daca ar fi ireprosabila din punct de vedere estetic, unele jocuri de cuvinte sau profunzimi ale limbajului lipsesc, astfel ca descrierile si dialogurile isi pot pierde din savoarea lor originara. Acest lucru a fost confirmat de indelungata istorie a omenirii si este sustinut insistent de multe pareri despre cele mai bune carti Fantasy.
In consecinta, recomandat ar fi sa alegi un roman pe care il poti citi in limba in care a fost scris, intrucat doar asa ai acces la atmosfera intentionata de autor. In plus, iti imbunatatesti si cunostintele de la nivelul vocabularului. Daca, in pofida aspectelor mentionate, alegi sa lecturezi o traducere, asigura-te ca editura este una de incredere: Nemira ori RAO, de exemplu, ele fiind cele doua nume importante din Romania unde gasesc carti Fantasy la preturi bune toti pasionatii de lectura.
Varsta: se refera, dincolo de orice altceva, la etapa dezvoltarii psihice a unei persoane, aceasta determinand si ce carti sunt recomandate, astfel incat cresterea sa fie una armonioasa. In linii mari, sunt luate in seama trei etape: copilaria, adolescenta si maturitatea.
Intr-o prima ordine de idei, trebuie sa stii ca “micilor poznasi”, obisnuiti cu basmele clasice, le poti oferi drept cadou carti Fantasy cu ingeri sau, pur si simplu, clasicele aventuri ale lui “Alice in Tara Minunilor”. Acestea sunt recomandate de specialisti pentru ca ajuta la consolidarea unei viziuni optimiste asupra vietii, extragand de aici, totodata, anumite invataturi.
Adolescentii, care, din punct de vedere psihologic, sunt capabili sa inteleaga si opere literare mai dificile, se pot indrepta catre orice roman de respiratie larga, fie el Epic, Dark, Sword and Sorcery. Motivul acestei asumptii consta in faptul ca dispun de o imaginatie bogata si de capacitatea de a analiza diferitele perspective.
Nu in ultimul rand, persoanele peste 18 ani, care au deja cateva baze in ceea ce priveste cunostintele literare, pot alege singure ce anume isi doresc sa lectureze. Libertatea aceasta se datoreaza si posibilitatii de a intelege erotismul si chiar si realismul magic. Fireste, daca te numeri printre acestia si iti face placere sa recitesti cartile Fantasy ale copilariei, fii sigur ca intotdeauna vei descoperi o noua cheie de interpretare, astfel ca nu vei fi dezamagit, indiferent de opera asupra careia te opresti.
Formatul: este un lucru adesea verificat de cumparatori, intrucat determina portabilitatea, deci libertatea de care te bucuri. Cu alte cuvinte, se impune sa te interesezi asupra dimensiunilor, precum si daca este varianta tiparita ori digitala, pentru a sti daca poti lua cartea cu tine oriunde mergi.
De regula, daca citesti in lungile calatorii cu trenul, metroul sau tramvaiul, iti sugeram sa optezi fie pentru optiunea e-book – ideala celor care au un e-reader sau o aplicatie de acest gen pe smartphone –, fie pentru un format fizic de dimensiuni mai reduse – ca sa incapa in geanta. De cealalta parte, daca citesti in linistea propriei locuinte, poti decide asupra variantei pe care o consideri tu mai comoda.
Cunoscand toate aceste criterii de selectie, nu mai ramane sa afli decat unde gasesc carti Fantasy la un pret bun toti ceilalti. Ei bine, noi ti-am putea da un sfat si in acest sens, si anume sa achizitionezi romanul dorit direct din magazinele online. Acolo exista o multime de titluri interesante, dar si numeroase oferte si reduceri. In plus, in unele cazuri, produsul iti este livrat gratuit, rapid si sigur.
Editii recomandate in 2025
Nemira – George R.R. Martin – Urzeala Tronurilor
Atunci cand vine vorba de cea mai buna carte Fantasy, fanii serialului “Games of Thrones” vor indica negresit seria aceasta, dat fiind faptul ca ea a stat la baza ecranizarii. Astfel, daca vrei sa traiesti mai intens actiunea si schimburile de replici, sa iti imaginezi pe cont propriu descrierile fabuloase si scenele de dragoste, atunci ar trebui sa pui mana pe cartile de fata.
Apreciata de multi critici drept un varf absolut in ceea ce priveste tehnica narativa, aceasta saga urmareste de la un capat la altul destinul a sapte familii – dintre care cele mai importante sunt Stark, Lannister si Baratheon – care se lupta si construiesc intrigi pentru a pune mana pe putere, adica pe Tronul de Fier.
In aceasta urzeala continua, trebuie sa te astepti ca actiunea sa cunoasca intorsaturi surprinzatoare, ceea ce sporeste dramatismul si intensitatea naratiunii. De altfel, nu e putin lucru nici faptul ca incorporeaza o sumedenie de trimiteri istorice care te vor fascina.
Avantaje:
Este una dintre acele serii de carti Fantasy cu admiratori de toate varstele, in intreaga lume.
A stat la baza celebrului serial “Games of Thrones”, prin urmare nu are cum sa nu iti placa.
Se inscrie in categoria romanelor de respiratie larga, cu o constructie epica remarcabila.
Luand in calcul faptul ca pachetul include intreaga serie, pretul este convenabil.
Dezavantaje:
Fiind o traducere din engleza, nu ai acces la unele nuante si intentii ale autorului.
RAO – J.R.R. Tolkien – Stapanul inelelor – Fratia inelului
Conform cunoscatorilor, din topul cu cele mai bune carti Fantasy nu poate lipsi prima parte din trilogia “Stapanul inelelor”, scrisa de J. R. R. Tolkien. Aceasta este o continuare a actiunii din “Hobbitul”, reluand acelasi decor impresionant, populat cu tot felul de fiinte fantastice.
Acum insa, dupa ce Sauron a adunat toate inelele care sa ii garanteze puterea asupra Pamantului de Mijloc, micul hobbit Frodo, alaturi de alti cativa reprezentanti ai celorlalte semintii, pleaca sa ascunda inelul special de care lordul intunericului are neaparata nevoie. In aceasta calatorie, va trece prin nenumarate situatii care iti pun emotiile la incercare, va cunoaste regiuni noi ale lumii si va incerca sa isi duca misiunea la capat.
Cu alte cuvinte, este o aventura care te va captiva garantat – pe tine sau pe copilul tau. De altfel, se numara printre cele mai populare romane din aceasta categorie, lucru care se datoreaza si faptului ca se bucura de o ecranizare.
Avantaje:
Odata ce ai dus-o la bun sfarsit, poti continua aventura cu celelalte doua parti ale trilogiei.
Este o carte de aventura, potrivita adultilor si celor mici, deopotriva.
Descrierile sunt extrem de minutioase, iar multe personaje iti vor pica dragi de prima data.
Volumul a fost ecranizat sub acelasi nume: “Fratia inelului”.
Dezavantaje:
Daca nu o gasesti la reducere, ar putea fi un produs costisitor.
Harper Collins Paperbacks – Mark Lawrence – Prince of Thorns
Vrei ca in timp ce lecturezi un roman placut sa iti verifici si imbunatatesti nivelul de cunostinte de limba engleza? Daca raspunsul este afirmativ, atunci te-ai putea opri asupra volumului “Prince of Thorns”. Acesta deschide seria “The Broken Empire”, care este o poveste despre maturizare, razbunare, regate, totul fixat intr-o atmosfera ca de ev mediu.
Pe scurt, Jorg Ancrath, al carui tata este ucis de contele Renar, se vede silit sa se deprinda cu arta manuirii sabiei, astfel incat sa poata recupera tronul familiei sale, precum si sa uneasca regatele ce au aparut in urma faramitarii Imperiului. In acest scop isi antreneaza toata vointa, lucru pe care il vei putea deduce din finele analize psihologice.
Este, asadar, un roman destinat pasionatilor de povesti cu sabii si iz medieval, fiind profilata foarte bine, in acelasi timp, si o viziune asupra fundamentului psihologic uman, ceea ce inseamna ca mai ales adultii vor gasi un nivel de lectura potrivit lor. Cartea contine scene de violenta si are ca personaj central un anti-erou,(uneori chiar putand fi considerat personaj negativ)pentru care drumul spre castel trece doar peste cadavrele camarazilor sai, asa ca nu va constitui o lectura prea recomandata pentru adolescenti.
Avantaje:
Se inscrie in subgenul Sword and Sorcery, incluzand si analize psihologice.
Limbajul este bogat, deci vei putea imbunatati nivelul tau de engleza.
Este o carte care atrage prin descrierile si dialogurile ingenioase, avand si o sumedenie de replici, care pot fi citate de catre cei mai cinici.
Propune o perspectiva sumbra asupra vietii, care starneste spiritul critic al cititorului.
Dezavantaje:
Este in limba engleza, ceea ce inseamna ca trebuie sa ai astfel de cunostinte.
Nemira – Joe Abercrombie – Taisul sabiei Vol. 1 + 2
Celor care isi doresc o carte Fantasy la un pret bun, noi le putem recomanda partea I a seriei “Prima lege”, a scriitorului Joe Abercrombie. Numita “Taisul sabiei” si apreciata de multe voci importante din critica – pentru originalitate, umor si personaje –, aceasta este una dintre operele care definesc subgenul Sword and Sorcery.
Actiunea romanului este presarata de magie si scene de lupta, astfel ca va fi o placere sa il urmaresti pe barbarul Logen Nouadegete cum reuseste sa scape cu viata dintr-un atac sau calatorind catre Marginea Lumii, alaturi de un mag celebru. Pe masura ce vei da paginile, vei fi complet prins de dialogurile colorate si sarcastice, precum si de personajele extrem de realist construite.
Este, in linii generale, o poveste pentru mai multe categorii de varsta: adolescentii vor calatori impreuna cu personajele principale, iar adulti se vor distra copios. Prin urmare, merita sa investesti timp in aceasta lectura.
Avantaje:
Este prima carte dintr-o trilogie, drept care poti sa duci mai departe aventura.
Se inscrie in categoria Sword and Sorcery, fiind un roman Fantasy potrivit cititorilor de orice varsta.
Dimensiunile formatului (17,8 x 10,6 cm) garanteaza o portabilitate ridicata.
Nu vei fi nevoit sa achiti o suma prea mare de bani, pretul fiind accesibil.
Dezavantaje:
Este o traducere, astfel ca unele detalii s-au pierdut sau au fost adaptate.
Nemira – Andrzej Sapkowski – Ultima Dorinta
Daca ceea ce vrei sa achizitionezi este o carte Fantasy ieftina si buna, atunci “Ultima dorinta” (a scriitorului polonez Andrzej Sapkowski) ar putea reprezenta romanul care corespunde perfect acestor criterii.
Este o scriere ce ii va fascina pe cei mici, intrucat actiunea se desfasoara intr-un univers populat de fiinte fabuloase – precum: harpiile, vampirii, monstrii de tot felul –, unde magia este la ea acasa. De pilda, Geralt, personajul principal, este inzestrat cu tot felul de puteri magice si detine nenumarate elixiluri fermecate. Fiind in posesia acestui mic arsenal, protagonistul, cunoscut drept vanatorul, calatoreste prin diferite tinuturi pentru a-si indeplini scopul.
In mai putine cuvinte, ai in fata ochilor un roman care debordeaza de imaginatie, fiind, cel mai probabil, cadoul potrivit pentru copilul tau. De fapt, intreaga serie – in care se inscrie si cartea aceasta – este foarte populara in randul adolescentilor, fapt care se datoreaza in principal jocurilor video The Witcher.
Avantaje:
Este o carte Fantasy ce pune cititorul in fata a nenumarate fiinte si decoruri de poveste.
Face parte dintr-o serie care a inspirat realizarea unor jocuri video celebre.
Se comercializeaza cu un raport calitate – pret exceptional.
Formatul (13 x 20 cm) iti permite sa o porti in geanta sau in rucsac.
Dezavantaje:
Nu se prea potriveste cititorilor initiati, ei cautand un alt fel de literatura.
Edituri populare:
Genul fantasy acopera foarte multe sub-genuri de carti, elementul comun fiind supranaturalul. De la Sword and Sorcery la literatura gotica, exista multe opere pentru orice gusturi, cu nume celebre atat din secolele trecute, cat si din vremurile contemporane.
Unele edituri din Romania si-au stabilit un renume din traducerea si publicarea de titluri autohtone si internationale din literatura fantasy, atat bestseller-uri, cat si nume mai obscure. Mai jos, descriem din editurile respective, mentionand si cateva din cartile care le-au facut remarcate.
Un nume aparut imediat dupa caderea regimului comunist, Nemira este una din primele edituri private din istoria post-decembrista din Romania. Literatura stiintifico-fantastica a fost principalul pilon pe care s-a axat, cu celebra colectie Nautilus sub care au fost publicate opere celebre are unor autori care au facut istorie in aceasta nisa.
Putem sa ii mentionam pe Frank Herbert (care a oferit celebra serie SF “Dune”), Stephen King si Philip K. Dick ca fiind cateva nume importante, mai recent fiind publicate si operele lui George R.R. Martin, care au stat la baza serialului HBO “Game of Thrones”. Totodata, nici numele mai mici ale literaturii sci-fi si fantasy nu au fost neglijate, atat din scriitorii internationali, cat si din cei autohotoni.
Motorul care a miscat editura Nemira a fost dorinta de a stimula placerea de a citi. Creativitatea, imaginatia, si profunda pasiune a omului pentru aventura si mister sunt cateva din elementele care explica popularitatea genurilor sci-fi si fantasy, iar din acest motiv editura investeste constant in nisele respective.
Pe langa publicarea de carti, sub sigla Nemira mai puteti gasi si publicatii periodice, precum antologii cu povestiri premiate, ori reviste cu cele mai noi vesti de la numele consacrate sau noi din genurile cele mai cautate ale momentului.
Fondata in 1993, editura RAO a fost preocupata de popularizarea traducerilor diversilor autori ai secolului 20, precum Thomas Mann, Virginia Woolf sau Gabriel Garcia Marquez. Colectia RAO Clasic a urmat in anul urmator, cu titluri de Goethe, Thomas Hardy si Victor Hugo vazand lumina presei in traduceri fidele, atent mestesugite.
In ceea ce priveste literatura fantasy, o data cu lansarea ecranizarii “Stapanului Inelelor” de catre Peter Jackson, reprezentantii editurii RAO si-au dat seama ca nu isi pot permite sa omita aceasta nisa a genului fantastic, iar in 2012, “Hobbitul” a fost lansat, carte precursoare “Stapanului Inelelor” a celebrului J.R.R. Tolkien.
Lansarile de senzatie sunt evenimente frecvente organizate de catre editura, cu numere mari de cititori fiind atrasi de marketingul eficient RAO, care este lipsit de senzationalism nefondat.
Astfel, seriozitatea si dedicatia catre placerea de a citi au ramas, de-a lungul anilor, pilonii centrali pe care editura si-a derulat activitatea. Este bine sa fiti constant cu ochii pe oferta lor, intrucat, dupa cum ne-au obisnuit pana acum, alegerile lor asupra titlurilor publicate nu au dezamagit publicul larg, respectul international primit de editura fiind marturie a dedicatiei lor pentru lectura.
In prezentarea oficiala a editurii Paladin, aventura este ideea centrala pe care se axeaza activitatea acesteia. Iar aventura, potrivit lor, se poate defini prin trei genuri literare: literatura politista, cea science-fiction si fantasy, iar sub sigla lor au fost lansate titluri numeroase atat de la nume celebre, cat si de la autori emergenti.
Putem sa ii mentionam pe Isaak Asimov, Ray Bradbury si Arthur C. Clarke, in ceea ce priveste sfera SF. Dashiell Hammett, Patricia Highsmith si Jeff Lindsay sunt cateva nume din genul de crima si suspans. Iar in ceea ce priveste genul fantasy, Brandon Sanderson, China Mieville si N. K. Jemisin sunt printre autorii a caror titluri s-au facut remarcate in ultimii ani.
Editorii de la Paladin au fost, prin urmare, foarte atenti la ultimele evenimente din scena entertainmentului international, atat din literatura, cat si din alte sfere. Concentrarea pe jocurile video de succes le-au asigurat vanzari bune cu seria “Assassin’s Creed”, sau “Metro 2033” , ambele create dupa celebre jocuri omonime.
Astfel, daca sunteti fanii refugierii in lumi supranaturale, in care aventura se afla la tot pasul, ar fi bine sa urmariti ofertele Paladin. Anii recenti ne-au dovedit ca editorii lor cunosc potentialul succes in titlurile noi de pe scena internationala, iar calitatea traducerilor este o marturie a respectului lor fata de fani.
Lasa un comentariu
0 Comentariu